Cum s-a deteriorat cariera lui Dan Alexa după pumnul primit de la Anamaria Prodan! Antrenorul a recunoscut cât de tare l-a afectat scandalul cu impresara

Redactor:
Alex Oroianu
Cum s-a deteriorat cariera lui Dan Alexa după pumnul primit de la Anamaria Prodan! Antrenorul a recunoscut cât de tare l-a afectat scandalul cu impresara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Alexa este un mijlocaș defensiv retras din activitate, ce a jucat la echipe precum Dinamo, Poli Timișoara sau Rapid în prima divizie din România.

Unul din episoadele ce îl urmăresc pe Dan Alexa și în prezent este scena în care a fost surprins încasând un pumn din partea Anamariei Prodan, în 2019, după un meci Astra – FC Botoșani, încheiat la egalitate, scor 2-2.

„A avut un impact foarte mare evenimentul ăla”

Dan Alexa a comentat pe marginea subiectului petrecut acum 5 ani, realizând că acesta i-a schimbat diametral cariera: ”A avut un impact foarte mare evenimentul ăla și, de foarte multe ori, sunt păreri și păreri. Tâmpenii din alea (…) Foarte multe discuții după ce s-a întâmplat. Eu cred că am făcut foarte bine ce am făcut, sincer, că nu am ripostat, foarte bine și mă felicit pentru asta.

Lucrurile sunt foarte clare din punctul ăsta de vedere. În schimb, ce m-a deranjat în timp cumva este că lumea mă cataloga pentru pumnul Anei, aici a fost nedreptatea. S-a creat în mine așa o mâhnire cumva pentru că nu eram drept, adică nu am nicio legătură cu meseria.

Nu are. Dacă m-a deranjat, asta m-a deranjat. Nu era corect, nu e corect lucrul ăsta (…) Nici nu m-am gândit (n.r. – să riposteze). S-a întâmplat repede, a fost așa o nebunie”, a spus Dan Alexa în cadrul podcastului „Tare de tot”.

Echipele pe care Dan Alexa le-a antrenat de-a lungul timpului

După ce și-a încheiat cariera de jucător, Dan Alexa a luat calea antrenoratului, iar primul său post de principal a fost chiar la Poli Timișoara, unde a fost numit în funcție în martie 2014. Alexa a mai antrenat la Rapid, în perioada august 2015 – iulie 2016, la ASA Târgu Mureș, între august 2016 și decembrie 2016, Concordia Chiajna în returul sezonului 2016/2017. Alexa a avut cel mai lung mandat din cariera sa de antrenor la Dunărea Călărași, grupare pe care a antrenat-o timp de două sezoane.

Experiența de la Călărași a fost și ultima de succes pentru Alexa, care a antrenat la Astra Giurgiu pentru patru luni, în 2019, a mai avut un mandat la Rapid de cinci luni, în 2020. Alexa a avut ultima experiență pe banca unei echipe de primă divizie anul trecut, la FC Botoșani, unde a rezistat doar 8 meciuri, fără să obțină vreo victorie. Alexa, în prezent, este antrenorul celor de la CS Tunari, echipă promovată la startul sezonului în liga secundă.

Alex Oroianu / Redactor
Absolvent al Facultății de Litere, la specializarea Comunicare și relații publice, a „debutat” în presa sportivă în vara anului 2024 alături de ProSport. Fotbalul este sportul de suflet al lui Alex, care continuă să joace încă din copilărie la nivel amator, iar timpul liber și-l petrece ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×